Iohannis și Simion au boicotat ceremonia de la Cotroceni
Nicușor Dan începe mandatul de președinte. Luni, 26 mai, Nicușor Dan a devenit oficial al cincilea președinte al României, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni. Momentul a fost marcat de o ceremonie militară în ploaie, ovații și discursuri solemne.
Pe Platoul Marinescu, garda i-a prezentat onorul noului președinte, în timpul unei ploi neîntrerupte.
Nicușor Dan a fost aplaudat de cei prezenți, printre care s-au aflat Alfred Simonis, Ludovic Orban, Vlad Gheorghe, Tanczos Barna, Cătălin Predoiu, dar și fiica sa.
În interiorul Palatului Cotroceni, președintele a fost întâmpinat de Ilie Bolojan, președintele interimar, cu care a avut o scurtă discuție.
Jurământul de învestitură în plenul Parlamentului
Înainte de sosirea la Cotroceni, Nicușor Dan a depus jurământul în plenul reunit al Parlamentului, devenind astfel președintele ales al României.
Ceremonia solemnă a inclus intonarea imnului și validarea alegerilor de către președintele Curții Constituționale, Marian Enache.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a rostit noul președinte, cu mâna dreaptă pe Biblie și Constituție.
La ceremonie au participat membri ai Guvernului, foști președinți ai României – Emil Constantinescu și Traian Băsescu – Familia Regală, membri ai Curții Constituționale și reprezentanți ai cultelor religioase.
Patriarhul Daniel a oferit binecuvântarea sa pentru noul mandat.
Parlamentarii AUR au absentat de la eveniment, motivând că nu pot gira „o lovitură împotriva suveranității poporului”.
Absent a fost și Klaus Iohannis.
Apel la reformă și implicare civică
În discursul susținut în fața Parlamentului, Nicușor Dan a subliniat că România are nevoie de o „schimbare fundamentală” și i-a încurajat pe cetățeni să mențină o presiune pozitivă asupra instituțiilor.
Printre prioritățile menționate s-au numărat reducerea birocrației și digitalizarea administrației; reformarea procesului de accedere în funcția publică; reformă administrativ-teritorială și electorală; investiții în sănătate și educație; combaterea corupției și reformarea Inspecției Judiciare; eficientizarea sistemului de pensii și prestații sociale; modernizarea instituțiilor de mediu, inclusiv Romsilva.
Cariera politică și ascensiunea la președinție
A candidat pentru prima dată la Primăria Capitalei în 2012.
A fost ales primar în 2020 și reales în 2024. A devenit președinte al României în urma alegerilor din mai 2024, câștigând al doilea tur cu 53,6% din voturi (6.168.642 voturi).